Accident în raionul Sângerei! Un TIR a lovit în plin o căruță, 2 oameni au fost transportați la spital

accident de caruta, accident singerei

Doi oameni au ajuns la spital în urma unui accident rutier produs, noaptea trecută, în preajma satului Slobozia – Chișcăreni, din raionul Sângerei.

Cei doi se aflau într-o căruţă şi au fost loviţi de un TIR. Şoferul acestuia, un bărbat în vârstă de 49 de ani, le-a spus poliţiştilor că nu a observat atelajul care nu era dotat cu reflectorizante, de aceea nu a putut evita impactul. Victimele s-au ales cu multiple răni, informează Publika. 

Oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanţele. Potrivit datelor Inspectoratului Naţional de Patrulare, anul trecut au fost înregistrate peste 20 de accidente cu implicarea unor astfel de mijloace de transport, în urma cărora trei persoane au murit, iar alte 24 au fost rănite.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share