Externe

ADEVĂRUL.RO // Testele COVID-19 din România, lipsite de acurateţe: „Toţi bolnavii erau, de fapt, sănătoşi!“

Pinterest LinkedIn Tumblr

Avem tot mai multe exemple clare care arată că un individ cu rezultat pozitiv poate deveni negativ la retestare, peste doar câteva ore. Problema e recunoscută inclusiv de medicul Virgil Musta, scrie adevărul.ro (vezi aici).

România şi-a crescut spectaculos capacitatea de testare, în ultima perioadă, şi, odată cu această performanţă, aşa cum era şi firesc, s-a mărit constant şi numărul cazurilor noi de coronavirus.

Ceea ce nu e un lucru rău, fiindcă toţi experţii sunt de aceeaşi părere: în tentativa de stingere a unor focare şi de oprire a transmisiei virusului, e nevoie de trei lucruri esenţiale: testare, identificarea bolnavilor şi izolarea lor. Doar că, în România, ne lovim de o problemă destul de gravă: lipsa de acurateţe a rezultatului obţinut, în urma testărilor!

Concret, în ultima perioadă, au apărut situaţii în care cineva a fost pozitiv la o primă testare, pentru ca, ulterior, să iasă negativ! Iată câteva exemple din sportul românesc:

– Cabral, jucător de la Poli Iaşi. Testat pozitiv, sâmbătă dimineaţă. Dacă era un om de rând, din acel moment, soarta lui era pecetluită: bolnav de COVID-19! Aşa, fiind sportiv, a beneficiat de încă două teste, în aceeaşi zi, ambele negative! Fotbalistul a şi jucat, duminică, la 24 de ore, după ce fusese diagnosticat cu COVID-19, în meciul Clinceni – Poli Iaşi, scor 3-0, fiind integralist;

– Cinci angajaţi de la baza Mogoşoaia, administrată de Federaţia Română de Fotbal. Toţi pozitivi la prima testare, toţi negativi la a doua testare. „Duminică după-amiază, au sosit rezultatele testelor celor cinci angajaţi CNF Mogoşoaia şi toate sunt negative. Totuşi, aceştia vor rămâne în continuare izolaţi în baza sportivă“, s-a arătat într-un comunicat al federaţiei. Iniţial, cei cinci angajaţi de la Mogoşoaia au fost depistaţi pozitiv;

– În fine, ajungem la situaţia cea mai gravă, cea de la CFR Cluj, club depistat, la un moment dat, cu 26 de cazuri! Doar că, imediat, trei dintre ele, aparţinând jucătorilor Petrilă, Golofca şi Bălgrădean, au ieşit cu rezultate negative la retestare! Şi, potrivit ultimelor informaţii, numărul celor care au devenit negativi, între timp, ar fi ajuns chiar la opt.

Printre cei care au fost diagnosticaţi cu COVID-19, într-o primă fază, pentru ca apoi, la retestare, să iasă negativi, se numără şi magazinerul clubului, Ioan Albu, în vârstă de 70 de ani. Potrivit gsp.ro, care a citat surse din cadrul clubului clujean, Ioan Albu putea să aibă viaţa pusă în pericol, din cauza rezultatului eronat, pe care l-a primit iniţial.

În mod normal, toţi bolnavii CFR-ului ar fi trebuit să fie internaţi la un spital din Bucureşti, deoarece au fost testaţi aici. Totuşi, la intervenţia clubului, ei au fost trimişi la Cluj şi, cu mici excepţii, s-au izolat acasă. „Dacă l-am fi lăsat pe magaziner să meargă într-un spital din Bucureşti, l-ar fi internat într-un salon cu oameni bolnavi, deci ar fi fost şanse mari să ia şi el virusul. Acum au ieşit negative analizele. Are diabet şi mai are şi probleme la inimă. Internarea cu bolnavi de COVID-19 i-ar fi putut fi fatală“, au dezvăluit surse din club, pentru gsp.ro.

Într-o intervenţie la Digi Sport, doctorul Virgil Musta a încercat să ofere explicaţii pentru rezultatele contradictorii oferite de testele făcute la clinici diferite:

“E o situaţie inedită şi interesantă. Mi-e foarte greu să spun exact, pentru că, teoretic, se poate ca testele pozitive sau cele negative să fie fals pozitive sau fals negative din mai multe motive. Poate fi tehnica care s-a folosit sau poate inadecvenţe în martorul care s-a luat în considerare când s-au făcut testele. Probabil, deficienţe în procedura efectuării testelor. Pot exista şi alte cauze pe care aş prefera să nu le comentez.

Am avut şi noi o situaţie în Timişoara, la Spitalul Odobescu, când s-au născut în aceeaşi perioadă nouă copii. Aceştia au fost testaţi pozitiv la COVID-19. Deoarece se ştie că nu se transmite virusul de la mamă la făt am fost contrariat, am repetat testul şi am contestat că tehnica folosită n-a fost cea corespunzătoare şi au ieşit fals pozitive.

Din punct de vedere medical există riscul ca testele să nu aibă sensibilitate 100%, dar asta nu se întâmplă la 10 persoane în acelaşi timp. Cel mai probabil, a fost o greşeală în efectuarea testului.

Depinde şi de performanţa echipamentelor care efectuează investigaţia de laborator, dar aş prefera să nu intru în subiect, pentru că, după, toată lumea ar găsi o modalitate de a fenta testul”.

loading...

Comments are closed.