Administratorul unui bloc de locuit din sectorul Botanica al capitalei a fost reținut în flagrant de ofițerii CNA

Administratorul unui bloc de locuit din sectorul Botanica al capitalei a fost reținut în flagrant de ofițerii CNA și procurorii anticorupție în timp ce primea 24 000 de euro mită de la reprezentantul unui agent economic. Potrivit denunțătorului, banii ar fi fost ceruți pentru că administratorul blocului să-și pună semnătura pe actul de recepție finală a lucrărilor de mansardare și de reparație a casei.

În fapt, bănuitul i-ar fi cerut agentului economic un apartament, la mansardă, sau contravaloarea în bani a acestuia în schimbul semnăturii sale pe procesul verbal de recepție finală a lucrărilor. Acesta l-ar fi condiționat pe denunțător că nu va semna actele până nu-i va da apartamentul sau 24 000 de euro – prețul de piață a imobilului nou construit.

Pe cazul dat a fost pornită o urmarire penală, ofițerii CNA fiind sprijiniți și de Serviciul protecție internă și anticorupție al MAI, dat fiind faptul că bănuitul este fost polițist. Reținerea a avut loc în biroul de serviciu al administratorului, iar banii au fost predați benevol la somația procurorilor anticorupție și a ofițerilor Centrului.

În prezent, bărbatul se află în custodia CNA pentru 72 de ore și este cercetat pentru luare de mită. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă o amendă în mărime de la 4350 la 6350 unităţi convenţionale sau închisoare de la 3 la 10 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 7 ani.

Amintim că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile a instanței de judecată.

Procuratura Anticorupție conduce urmărirea penală.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share