Alte știri

Adolescentul de la Orhei care și-a ucis prietenul minor a fost condamnat la 10 ani și 6 luni de închisoare

Pinterest LinkedIn Tumblr
Adolescentul din Orhei care și-a ucis prietenul minor pentru o consolă de jocuri Xbox a fost condamnat la 10 ani și 6 luni de închisoare, după ce Procuratura raionului Orhei i-a demonstrat vina pentru două capete de acuzare, tâlhărie și omor intenționat, transmite Telegraph.md
Tragedia a avut loc pe 18 ianuarie 2020, în subsolul unei clădiri nefinisate din orașul Orhei, unde inculpatul, în vârstă de 14 ani, și-a ademenit amicul, cu doi ani mai mic decât el, l-a înjunghiat mortal cu un cuțit, după care i-a sustras din rucsac o consolă Xbox și a plecat, abandonând cadavrul victimei.
În dimineața următoare, inculpatul i-a povestit unui prieten despre cele săvârșite, rugându-l să procure doi saci pentru a ascunde cadavrul, după care a mers cu bunica la biserică. La scurt timp însă a fost reținut de procurori, iar ulterior arestat preventiv, până în prezent fiind în custodia statului.
Potrivit experților, inculpatul a înjunghiat victima de cel puțin 15 ori, iar fiind audiat de procurori și-a recunoscut vina.
Deopotrivă cu pedeapsa închisorii, reprezentantul legal al inculpatului minor a fost obligat să achite în folosul succesorului părții vătămate un prejudiciu moral și material de 410 mii lei, iar încă 9400 de lei pentru cheltuieli judiciare în folosul statului.

 

loading...

Comments are closed.