Agenția Medicamentului a primit două solicitări de înregistrare a vaccinului rusesc Sputnik V

Agenția Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale a anunțat că a primit două dosare de la agenții economici, ce propun înregistrarea vaccinului rusesc anti-COVID “Sputnik V” soluție injectabilă.

În prezent, instituția este în proces de autorizare a vaccinurilor anti-COVID-19 fabricate de către Pfizer-BioNTech, AstraZeneca și Moderna, care sunt incluse în programul COVAX.

„În urma evaluării dosarelor, Agenția Medicamentului se va asigura că eficiența, inofensivitatea și calitatea vaccinurilor autorizate în Republica Moldova sunt în deplină corespundere cu cele propuse spre utilizare la nivel mondial”, se arată în comunicatul Agenției Medicamentelor.

Agenția a mai specificat că în baza acordului de colaborare cu Organizația Mondială a Sănătății, specialiștii agenției au acces la toată informația privind eficiența, inofensivitatea și calitatea vaccinurilor incluse în Lista de utilizare de urgență, aprobată de OMS pentru vaccinurile anti-COVID-19.

sursa: Primul.md

Citește și: Neatenție sau rea-voință? ZdG a publicat un buget greșit din perioada când Igor Dodon era președintele țării

Total
0
Shares
Total
0
Share