Agenția Nucleară din Ucraina raportează nivel ridicat de radiație la Cernobîl după ce a căzut în mâinile rușilor

Agenția Nucleară din Ucraina a actualizat informația și anunță că a crescut nivelul de radiație la fosta centrala nucleară de la Cernobîl, capturată, joi, 24 februarie, de forţele ruseşti, după ce Moscova a lansat o invazie de amploare a Ucrainei, informează Replicamedia.md

„Datele sistemului automat de monitorizare a radiațiilor din zona de excludere, care sunt disponibile online, indică faptul că nivelurile de control ale dozei de radiații gamma (puncte roșii) au fost depășite cu o cantitate semnificativă”, se arată într-un comuicat emis de Agenția Nucleară ucraineană.

Amintim că mai devreme Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică anunțase că Centralele nucleare operaţionale din Ucraina funcţionează în siguranţă şi nu au avut loc „distrugeri” la facilităţile de la fosta centrala nucleară de la Cernobîl.

Reactorul numărul patru al centralei nucleare de la Cernobîl a explodat în data de 26 aprilie 1986, contaminând până la trei sferturi din teritoriul Europei, potrivit unor estimări. După catastrofă, autorităţile sovietice au evacuat sute de mii de persoane de pe un teritoriu de peste 2.000 de kilometri pătraţi, care a rămas abandonat. Potrivit autorităţilor ucrainene, omul nu va putea reveni în această zonă timp de încă 24.000 de ani, însă o prudentă exploatare industrială este posibilă.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share