Ucraina avertizează că militarii ruși ar putea intra astăzi în Kiev

Ministrul adjunct ucrainean al apărării, Hanna Maliar, a avertizat vineri cu privire la posibilitatea ca militari ruşi să pătrundă în cursul zilei în zone de la periferia Kievului, după ce trupele ruse s-au apropiat de capitala ucraineană în cadrul invaziei declanşate în urmă cu o zi împotriva Ucrainei, informează Agerpres.ro

“Este posibilă ocuparea de către inamic a Vorzel şi a localităţilor adiacente”, a scris ea pe pagina sa oficială de Facebook.

Vorzel este o localitate din regiunea Kievului, situată la numai 35 kilometri de capitala ucraineană, de unde s-au auzit explozii puternice vineri dimineaţă, pe care consilierul ministrului de interne, Anton Gheraşcenko, le-a atribuit activităţii bateriilor antiaeriene care apără Kievul.

Apărarea antiaeriană a Kievului a doborât un avion rusesc, care a căzut lângă o clădire de locuinţe din oraş, potrivit contului său de Facebook.

Joi, în prima zi a invaziei, trupele ruse au trecut punctul de frontieră Vilcia, în regiunea Kiev, la aproximativ 150 de kilometri de graniţa cu Belarus.

La scurt timp, ei au preluat controlul asupra aeroportului militar Hostomel, la 35 km de capitala ucraineană, unde au fost desantaţi 200 de paraşutişti ruşi, potrivit armatei, dar forţele armate ucrainene au reuşit să recucerească aeroportul, aşa cum a indicat joi seara consilierul prezidenţial Aleksei Arestovici şi a reiterat dimineaţă Comandamentul General al Forţelor armate ucrainene vineri dimineaţă pe pagina sa de Facebook.

Un alt grup tactic al Forţelor armate menţine controlul asupra aeroportului Hostomel, conform surselor ucrainene.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share