Începând cu 1 iulie 2025, toți agenții economici care au înregistrat venituri anuale de peste 500 000 de lei din vânzări cu ridicata, cu amănuntul sau din prestarea de servicii sunt obligați să accepte plăți fără numerar în lei moldovenești, prin intermediul prestatorilor de servicii de plată licențiați de Banca Națională a Moldovei. Măsura vizează inclusiv furnizorii de servicii ale societăților informaționale.
Potrivit noii redacții a articolului 71 din Legea cu privire la antreprenoriat și întreprinderi, obligația revine tuturor subdiviziunilor fizice ale agenților economici, cu excepția celor situate în sate (comune), în afara municipiilor și orașelor, precum și a celor unde plățile sunt efectuate exclusiv prin metode fără numerar.
Serviciul Fiscal de Stat avertizează că nerespectarea acestei obligații, în vigoare din 19 martie 2025, atrage sancțiuni contravenționale. Începând cu 1 ianuarie 2025, amenda aplicabilă este cuprinsă între 4 000 și 6 000 de lei pentru fiecare caz constatat.
Controlul respectării acestor prevederi și aplicarea sancțiunilor vor fi realizate de către inspectorii fiscali. Autoritățile recomandă agenților economici vizați să se conformeze din timp pentru a evita penalitățile.