Alexandru Tănase: „Preşedintele ţării nu poate însă înlocui fracțiunile parlamentare”

Alexandru Tănase susține că decizia Înaltei Curți era mai mult sau mai puţin previzibilă şi că va pune capăt conflictului dintre instituția prezidențială și Parlament. „Acum urmează ca actorii politici să urmeze regulile de joc care sunt foarte clare. Maia Sandu urmează să semneze un nou decret”, explică Tănase. El mai precizează că Sandu poate respinge candidatura Marianei Durleșteanu la funcția de prim-ministră, propusă de socialiști şi sprijinită de 54 de deputați. „În cazul în care Maia Sandu are argumente în acest sens, poate respinge această candidatură, vorbim totuși ipotetic”, menționează Alexandru Tănase, citat de Timpul.md

Tănase mai precizează că urmează consultările cu fracţiunile parlamentare pentru a identifica sprijinul politic al deputaţilor pentru un candidat la funcţia de premier. Maia Sandu poate veni la aceste consultări cu o propunere proprie care s-ar putea să nu fie agreată de fracţiuni. „Preşedintele ţării nu poate însă înlocui fracțiunile parlamentare. Şefului statului îi revine responsabilitatea de a găsi o cale a dialogului şi a evaluării voinţei şi capacităţii deputaţilor consultaţi de a susţine un candidat la funcţie de premier”, mai explică Alexandru Tănase.

Citește și: Nicolae Federiuc: Maia Sandu împinge țara într-un un război în care nu pot exista învingători

Total
0
Shares
Total
0
Share