Alte două poduri din țară vor fi reabilitate. Care vor fi cheltuielile

Î.S. „Administrația de Stat a Drumurilor” a semnat contractele privind lucrările de reabilitare la alte două poduri de pe drumurile publice naționale.

Este vorba despre:

– R3 Chișinău – Hâncești – Cimișlia – Basarabeasca – frontiera cu Ucraina, km 95,740;

– G109 Delacău – Bulboaca – R2, km 23,850.

Scopul acestor lucrări este restabilirea proprietăților funcționale ale podurilor, asigurând astfel circulația rutieră în condiții de siguranță și confort.

Valoarea proiectului pentru podul R3 este de aproximativ 20,5 milioane de lei și 17,1 milioane de lei pentru podul G109, inclusiv TVA.

„Reabilitarea acestor două poduri reprezintă un pas semnificativ către dezvoltarea durabilă a infrastructurii rutiere regionale, contribuind la asigurarea unei mobilități mai sigure și eficiente pentru toți cetățenii”, informează ASD.

Total
0
Shares
Total
0
Share