Amenzile aplicate pentru nerespectarea măsurilor anti-COVID ar putea fi micșorate

Amenzile aplicate  pentru nerespectarea prevederilor/măsurilor de profilaxie, prevenire şi/sau combatere a bolilor epidemice, precum și a măsurilor de sănătate publică, stabilite de autoritățile competente, ar putea fi micșorate. Comisia juridică, numiri și imunități a aprobat, în ședința de azi, raportul pentru lectura a II-a asupra proiectului de Lege privind modificarea Codului contravențional.

Astfel, în urma modificărilor, cuantumul amenzii va scădea de la 22 500 – 25 000 de lei, cât constituie în prezent, până la 2000 – 5000 de lei pentru persoane fizice. Pentru persoanele juridice amenda va constitui între 10 000 – 35 000 de lei, în comparație cu 50 000 – 75 000 de lei, cât este în prezent.

Totodată, se propune  amendarea pentru săvârşirea repetată a aceleiași contravenţii pe parcursul aceluiaşi an calendaristic, persoana sancţionată anterior, printr-o hotărâre/decizie definitivă. Astfel,  pentru această contravenţie, persoana fizică  va fi sancţionată cu amendă de la 15 000 la 25 000 de lei, iar persoana juridică – de la 50 000 la 75 000 de lei.

Documentul mai prevede micșorarea amenzii și pentru prezentarea intenţionată a unor date false sau incomplete ori refuzul de a prezenta datele necesare pentru completarea fişei epidemiologice de la 22 500 – 25 000 de lei la 2500 – 7500 de lei.

Potrivit autorilor, în urma acestor modificări sancțiunile vor fi proporționale cu fapta săvârșită, iar constituționalitatea cadrului legal va fi restabilită. Totodată, în acest fel  se va  da posibilitate agenților constatatori să aplice în continuare amenzile pentru încălcarea acestor prevederi.

De asemenea, Comisia naţională extraordinară de sănătate publică urmează să asigure actualizarea și evidența permanentă a hotărârilor emise. Conform legislației în vigoare, hotărârile Comisiei se publică pe pagina web oficială a Guvernului.

Proiectul de lege urmează să fie votat în lectura a doua de Legislativ.

Citește și: Reducerea amenzilor pentru încălcarea măsurilor de sănătate publică a fost aprobată de deputați în prima lectură

Total
0
Shares
Total
0
Share