Reducerea amenzilor pentru încălcarea măsurilor de sănătate publică a fost aprobată de deputați în prima lectură

Parlamentul a aprobat proiectul de lege privind modificarea Codului contravențional, în prima lectură.

Scopul modificărilor constă în micșorarea cuantumului amenzilor aplicate pentru comiterea contravențiilor stipulate în Codul contravențional pentru nerespectarea măsurilor de profilaxie a prevenirii și/sau combaterii bolilor epidemice dacă acestea au pus în pericol sănătatea publică.

Astfel proiectul de lege propune micșorarea cuantumului amenzii de la 450-500 unități convenționale, cât constituie în prezent, la 50-150 pentru persoane fizice, iar pentru persoanele juridice de la 1000-1500 – la 300-700.

Totodată se propune ca pentru prezentarea intenționată a unor date false ori incomplete sau refuzul de a prezenta datele necesare pentru completarea fișei epidemiologice să fie modificat cuantumul de la 50 la 150 unități convenționale. În prezent acesta variază între 450 și 500 de unități convenționale.

În urma acestor modificări sancțiunile vor fi proporționale cu fapta săvârșită și restabilească constituționalitatea cadrului legal. Totodată, în acest fel se va da posibilitate agenților constatatori să aplice amenzile în continuare pentru încălcarea acestor prevederi.

Autorul inițiativei este deputatul Sergiu Litvinenco. Către cea de-a doua lectură se va lua în considerație un alt proiect de lege care vizează același subiect și care a fost înaintat de deputatul Dinu Plîngău.

Citește și: Măsuri sociale pentru personalul implicat în combaterea pandemiilor, votate de deputați, în prima lectură

Total
0
Shares
 
Total
0
Share