Andrei Spînu afirmă că Aeroportul Chișinău ar putea să nu mai facă față fluxului de pasageri

Aeroportul Chișinău ar putea să nu mai facă față fluxului de pasageri, dacă nu se va interveni în regim de urgență. Cel puțin despre aceasta a scris ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu.

Spânu afirmă că a făcut unele concluzii în urma datelor primite referitoare la numărul de pasageri care au călătorit prin Aeroportul Internațional Chișinău în primele șase luni ale anului 2024. Și anume:

”Am înregistrat un număr record de pasageri pentru primele șase luni ale anului. Numărul de pasageri a crescut cu 39% comparativ cu anul trecut. Deschiderea de noi curse și creșterea numărului de companii care au reluat sau au început să zboare de pe aeroportul nostru sunt printre principalele motive ale acestei creșteri.

Prognozele arată că această creștere va continua. Fluxul de pasageri va crește în mod constant. Continuăm discuțiile cu mai multe companii aeriene pentru a extinde numărul de rute de pe aeroport.

Aceste cifre confirmă ceea ce am subliniat în repetate rânduri: infrastructura actuală a aeroportului nu va mai putea face față fluxului în creștere de pasageri. Suntem conștienți de aglomerația actuală de la aeroport, care va crește odată cu sporirea numărului de pasageri. Soluția este una singură: investiții serioase în aeroport. Din acest motiv, am anunțat că vom efectua cât mai curând studiul de fezabilitate pentru un nou terminal, parcare auto, pistă și alte tehnologii necesare pentru buna funcționare a aeroportului. Investițiile necesare sunt estimate la 250-300 milioane EUR”, a scris Spînu pe canalul său de Telegram.

Total
0
Shares
Total
0
Share