Andrian Candu, acuzaţii la adresa Maiei Sandu: O iniţiativă a preşedintelui ar fi adus nu promisiuni, ca până acum, dar 60 milioane de euro în ţară

Liderul PRO MOLDOVA, deputatul Andrian Candu, o acuză pe Maia Sandu că s-ar face vinovată de ratarea celor 60 milioane de euro din partea României. Candu spune că Acordul între România şi Moldova în acest sens nu a putut fi semnat din cauză că Guvernul interimar nu avea împuternicirile necesare. Candu a accentuat că deputaţii PRO MOLDOVA au propus o iniţiativă legislativă care să rezolve această probleme, însă Parlamentul nu ar fi sprijinit-o, informează Adevărul.ro

60 milioane de euro, atât a ratat fiecare dintre voi în urma necunoaşterii atribuţiilor de către preşedinta Maia Sandu şi nedorinţei consecvente a oamenilor lui Dodon&Sandu şi a sateliţilor lor din Parlament, inclusiv PDM şi PPDA, de a compensa aceste lacune prin votarea proiectului PRO de acordare a competenţei de semnare şi negociere a acordurilor pentru Guvernul interimar”, a scris Andrian Candu pe Facebook.

Un singur vot în Parlament ar fi lăsat Guvernului dreptul să semneze acordul cu România şi să primim suport în valoare de aproape 1,3 miliarde de lei. O iniţiativă a preşedintei Maia Sandu ar fi adus nu promisiuni, ca până acum, dar 60 milioane de euro în ţară”, a mai spus Candu.

Ministerul de Externe al României a anunţat duminică, 28 martie, despre ieşirea din vigoare a Acordului privind programul de asistenţă tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro acordat de România Republicii Moldova. Potrivit MAE, România a depus eforturi susţinute pentru îmbunătăţirea şi extinderea aplicării Acordului, demersuri care se reflectă în elaborarea şi intrarea în vigoare a cinci Protocoale adiţionale.

Având în vedere iminenţa ieşirii din vigoare a Acordului, România a propus R. Moldova, la începutul lunii noiembrie 2020, încheierea unui nou Protocol adiţional (Protocolul 6), care să permită atât extinderea perioadei de valabilitate a Acordului şi, astfel, utilizarea fondurilor încă neutilizate – din cele 100 de milioane de euro – în proiecte viitoare, cât şi extinderea domeniilor în care ajutorul financiar nerambursabil poate fi acordat.

În pofida demersurilor repetate ale părţii române, care a reafirmat consecvent deschiderea de a semna şi ratifica documentul în forma propusă de România, în timp util pentru a evita ieşirea din vigoare a Acordului semnat în 2010, Guvernul de la Chişinău nu a transmis un răspuns la propunerea României decât la data de 26 februarie 2021, constând într-un proiect de text care se îndepărtează de propunerea de Protocol 6 a părţii române, neincluzând elementele suplimentare menţionate mai sus.

Pe durata ultimelor discuţii bilaterale, de la jumătatea lunii martie, reprezentanţii guvernamentali de la Chişinău au invocat şi faptul că Guvernul interimar al R. Moldova nu ar avea competenţele necesare pentru finalizarea procedurilor vizând încheierea Acordului.

Citește și: Dumitru Alaiba: ”Dragi preoți, reprezentanți ai bisericii, încetați să ne omorâți părinții și buneii”

Total
0
Shares
 
Total
0
Share