Ar fi pretins și primit 4 700 de lei și 350 de euro, pentru a influența o decizie de achitare în privința unui inculpat

CNA, Bogdan Zumbreanu, Centrul National Anticoruptie

Un bărbat din Bălți a fost reținut de ofițerii DGT Nord a CNA și procurorii anticorupție în această dimineață, fiindbănuit de trafic de influență. Sub pretextul coruperii procurorului de caz și a unui judecător din Glodeni, acesta ar fi primit 4700 de lei și 350 de euro de la mama unui inculpat.

Potrivit materialelor anchetei, în decembrie anul trecut, bănuitul, împreună cu o persoană neidentificată de către organul de urmărire penală la moment, ar fi pretins banii pentru a influența procurorul și un magistrat să emită o sentință de achitare în privința fiului denunțătoarei, judecat pentru punerea în circulație a substanțelor narcotice.

Urmare acumulării materialului probator, bărbatul bănuit de trafic de influență a fost reținut pentru 72 de ore. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă până la 6 ani de închisoare ori o amendă de până la 200 000 de lei.17

Serviciul „Nord” al Procuraturii Anticorupție conduce urmărirea penală.

Total
0
Shares
Total
0
Share