Astăzi se împlinesc 563 de ani de la înscăunarea lui Ștefan al III-lea pe tronul Moldovei.
În glorioasa şi îndelungata sa domnie (1457-1504) Ştefan III cel Mare s-a manifestat, întîi de toate, ca promotor al consolidării puterii centralizate a statului medieval.
Aceasta fiind chezăşia independenţei ţării, ocrotirii integrităţii ei teritoriale, afirmării ei în contextul european. În acest scop Ştefan al III-lea promovează o politică de întărire a autocraţiei şi de restabilire a domeniului domnesc.
Ştefan al III-lea, chiar de la începutul întronării sale, a purces la schimbări radicale primenitoare a ierarhiei instituţionale a statului. Legendele ne relatează şi realităţile istorice în cea mai mare parte confirmă – că Ştefan al III-lea a purtat 40 de războaie…
Să observăm, totuşi, că în primii cinci ani ai domniei sale Ştefan al III-lea nu s-a angajat în vreun conflict de amploare cu alte state, n-a organizat vreo expediţie de proporţii. Grija lui cea mare de la început şi de pe urmă a fost întărirea puterii statului, concentrarea tuturor pîrghiilor de conducere în mîinile domnului.
Pe măsura avansării în istorie a Moldovei, se dezvoltau şi relaţiile social-economice. Principala bogăţie a Moldovei era – precum şi este! – pămîntul, lucrătorii lui. În rezultatul slăbirii autorităţii domnitorilor preocupaţi, întîi de toate, de menţinerea/reluarea tronului, pămîntul în permanenţă se reîmpărţea, concentrîndu-se în mîinile unui mic număr de proprietari.
Marea boierime poseda domenii întinse (moşii, sate). Pe această cale ea concentra în mîinile sale mari posibilităţi de influenţă, care, treptat, limitau atribuţiile domniei
