Tulpina Delta a coronavirusului de tip nou a ajuns în Ucraina. Într-un spital din Kiev au fost depistate 6 cazuri de infectare cu varianta indiană. Autoritățile din țara vecină au putut să depisteze tulpina datorită unor reactive cumpărate special în acest scop, informează Safenews.md
Cele 6 persoane infectate au între 21 și 73 de ani. După confirmarea rezultatelor, Kievul i-a îndemnat pe ucraineni să se vaccineze.
Varianta Delta a fost depistată și în România. Peste 100 de oameni s-au infectat cu această tulpină în țara vecină, dintre care 4 au decedat.
Până acum, nu este niciun caz înregistrat în Republica Moldova.
Autoritățile de la Chișinău au transmis deja probe la un laborator din Germania pentru a afla dacă Delta a ajuns în țara noastră, însă nu au primit deocamdată rezultatele.
Citește și: ANTA atenționează prestatorii de servicii taxi să echipeze corespunzător mașinile