Autoarea “Twilight” a anunțat că va publica un nou roman din serie

Scriitoarea Stephenie Meyer, autoarea seriei de succes “Twilight” (”Amurg”), a anunţat luni că pe 4 august va lansa un prequel intitulat “Midnight Sun”, relatează EFE.

Cartea, în care întâmplările sunt relatate din perspectiva vampirului Edward Cullen, urma să apară în 2008, dar lansarea sa a fost amânată după ce manuscrisul a apărut online, iar Meyer a decis atunci să publice pe internet o versiune a povestirii.

Scriitoarea a anunţat noua lansare în programul matinal al postului ABC “Good Morning America”, unde a explicat că simte că este momentul perfect pentru lansarea oficială a noii sale cărţi.

“Bună ziua, America, şi bună ziua cititorilor ‘Twilight’ care ne urmăresc. Mă numesc Stephenie Meyer şi sunt foarte emoţionată să vă anunţ că în sfârşit ‘Midnight Sun’ va fi publicată pe 4 august”, a spus scriitoarea.

Lansarea pe piaţă a “Midnight Sun” are loc la 15 ani după ce Meyer a publicat primul volum din “Twilight”, care a devenit o saga de succes în patru volume, transpusă pe marile ecrane într-o serie de filme având-i ca protagonişti pe Robert Pattison şi Kristen Stewart.

Săptămâna trecută, autoarea a dezvăluit pe reţelele de socializare că va publica o nouă carte, fapt ce i-a făcut pe fani să creadă că un noul volum este pe drum, iar mulţi dintre ei au ghicit că este vorba de “Midnight Sun”.

Anul trecut, cu prilejul aniversării a zece ani de la lansarea primului film din “Twilight”, Pattison a vorbit despre impactul acestei serii în cultura populară, nu doar în momentul în care a apărut pe marile ecrane, ci şi un deceniu mai târziu.

“Cred că atunci când ceva devine un fenomen în masă, există şi persoane care se simt deranjate. Dar acum poate fi considerat ceva ‘retro’, atât în privinţa coloanei sonore cât şi a vestimentaţiei”, a declarat actorul într-un interviu acordat USA Today.

Citește și: Povestea aplicației Zoom: Succesul dobândit „peste noapte” a fost construit în 9 ani de zile

Total
0
Shares
 
Total
0
Share