Autostrada „Unirii” – A8 intră în etapa de proiectare și pe teritoriul Moldovei

Autostrada „Unirii” – A8 intră în etapa de proiectare și pe teritoriul Moldovei
EnglishFrançaisРусский

Autostrada „Unirii” – A8 intră în etapa de proiectare și pe teritoriul Republicii Moldova.

Viceprim-ministrul și ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, a participat la o reuniune de lucru cu reprezentanții Administrației Naționale a Drumurilor și ai Companiei Naționale de Investiții Rutiere din România, privind implementarea contractului de proiectare și execuție a tronsonului 4 al Autostrăzii „Unirii” – A8.

În cadrul ședinței au fost stabilite acțiunile pentru lansarea etapei de proiectare și a fost desemnată echipa care va coordona implementarea contractului în Republica Moldova.

Proiectul prevede construcția primilor 5 kilometri de autostradă pe teritoriul Republicii Moldova, inclusiv elaborarea documentației tehnice, obținerea avizelor și autorizațiilor necesare și executarea lucrărilor.

În total, contractul vizează construcția a 15,5 kilometri de autostradă pe teritoriul României și a 5 kilometri pe teritoriul Republicii Moldova. Valoarea contractului este de 3,57 miliarde de lei, iar finanțarea este asigurată prin Programul Security Action for Europe (SAFE).

Total
0
Shares
 
Total
0
Share