Avia Invest: Consiliul Concurenței a luat o decizie absurdă și ilegală, scuipând pe practica judecătorească

În legătură cu decizia Consiliului Concurenței privind sancționarea Avia Invest cu o amendă de 31,63 milioane de lei pentru așa-zisa poziție dominantă pe piață, compania Avia Invest declară:

Consiliul Concurenței luat această decizie în urma unei investigații extinse în perioada anilor 2015-2019. Plângerea a fost depusă de compania MGH Ground Handling, care deservește la sol zborurile aeriene. Această companie încerca să obțină un contract de arendă cu Avia Invest a unui teren pe teritoriul Aeroportului pentru o perioadă de trei ani.

Accentuăm că gestionarul aeroportului – inclusiv Aeroportul Internațional Chișinău în calitate de întreprindere de stat, până la concesionare, cât și Avia Invest, după concesionare, nu a semnat cu nimeni astfel de contracte, pentru o perioadă mai mare de un an. Dar MGH Ground Handling a încercat în mod deliberat să obțină o soluție care contravine înțelegerilor convenite anterior.

Dar cel mai important este faptul că anterior Consiliul Concurenței a efectuat același tip de investigații, de asemenea, în baza plângerilor depuse de MGH Ground Handling. Și atunci a decis să penalizeze Avia Invest pentru așa-numita poziție dominantă pe piață. Avia Invest a atacat decizia respectivă în judecată și a obținut câștig de cauză în instanțele de toate nivelele. Atât Judecătoria, cât și Curtea de Apel și Curtea Supremă de Justiție i-au dat câștig de cauză companiei Avia Invest și au anulat decizia Consiliului.

Cu toate acestea, Consiliul Concurenței protejează din nou MGH Ground Handling  și, în pofida tuturor normelor, încearcă să oblige Avia Invest să încheie cu această companie un contract pe un termen de tocmai șapte ani.

Calificăm decizia Consiliului Concurenței drept absurdă și ilegală. Considerăm că atât Consiliul, cât și toate structurile și instituțiile de stat, trebuie să se conducă de unul din cele mai importante principii juridice – puterea deciziei judecătorești.

Ne exprimăm speranța că membrii Consiliului vor reveni asupra acestei decizii ilegale și o vor anula benevol. În caz contrar, ne vom adresa din nou în instanța de judecată și suntem siguri că ni se va face dreptate.

Comunicat de presă

ULTIMA ORĂ // Avia Invest a fost amendată cu 31,63 milioane lei

Total
0
Shares
Total
0
Share