Bilanțul săptămânii la frontieră: 72 304 traversări și 387 375 lei încasați din amenzi

În perioada 6 – 12 iulie 2020, la ”frontiera verde” și în punctele de trecere polițiștii de frontieră au fost notificate 77 de evenimente cu documentarea a 90 de persoane, care au încălcat legislaţia frontalieră şi migraţională a Republicii Moldova, după cum urmează:

– 41 de încălcări ale regimului zonei de frontieră și cel al punctelor de trecere;

– 19 cetățeni străini au încălcat regimul de ședere pe teritoriul Republicii Moldova;

– 13 contravenții privind încălcarea regimului special în condiții de stare excepțională;

– trei cazuri de trafic ilicit de bunuri;

– o intervenție transfrontalieră SMURD.

Au fost declanșate 91 de consemne, dintre care doi consemne Interpol și 89 conform informațiilor parvenite din partea autorităților de ocrotire a normelor de drept naționale.

În decursul săptămânii precedente 20 de cetăţeni străini, dar și 58 de mijloace de transport, au primit refuz de intrare în Republica Moldova.

Activitatea de constatare şi examinare a contravenţiilor în cadrul subdiviziunilor Poliţiei de Frontieră a prezentat următorii indici statistici: 110 de procese verbale și chitanțe, cu aplicarea amenzilor în sumă de 774 750 și încasarea amenzilor de 387 375 lei.

În punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 72 304 traversări, în creștere cu 6,5% față de prima săptămână a lunii iulie. Din numărul total de traversări, 39 032 au fost trecerile cetățenilor moldoveni. Valorile traficului de mijloace de transport a prezentat un număr de 24 866 traversări. Cea mai ”activă” frontieră a fost cea cu România, 66 % din totalul de traversări s-au semnalat în punctele de trecere situate la granița moldo-română.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share