Blocul electoral al PCRM-PSRM va fi cu Nr.6 în buletinul de vot la alegerile parlamentare din 11 iulie 2021

Blocul electoral al Comuniștilor și Socialiștilor din Republica Moldova va fi cu numărul 6 în buletinul de vot la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021, informează Telegraph.md, după extragerea oficială de la CEC.

Biletul cu numărul 6 a fost extras de către socialistul Vlad Batrîncea, reprezentantul Blocului electoral PCRM-PSRM la CEC.

Simbolul electoral al Blocului PCRM-PSRM este steaua în cinci colțuri de culoare roșie, iar pe ea este inserată sigla comuniștilor – secera și ciocanul.

Amintim că în urma extragerii la sorți, astăzi a fost stabilită următoarea ordine preliminară a concurenților electorali în buletinul de vot:

1. Partidul Acasă Construim Europa;
2. Partidul Acţiunii Comune-Congresul Civic;
3. Blocul Electoral Renato Usatîi;
4. Partidul ȘOR;
5. Partidul Acțiune și Solidaritate;
6. Blocul Electoral Comuniștii și Socialiștii.

Prezenți la extragere, reprezentanții partidelor enumerate mai sus au declarat că nu au pretenții referitor la procedura de tragere la sorți.

Reprezentantul CEC a informat că această procedură se respectă în situația când în aceeași zi sunt depuse mai multe cereri de înregistrare în cursa electorală.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share