BNM a majorat rata de bază la 7%. Creditele în lei ar putea deveni mai scumpe

BNM a majorat rata de bază la 7%. Creditele în lei ar putea deveni mai scumpe
EnglishFrançaisРусский

Banca Națională a Moldovei (BNM) a majorat rata de bază de la 6,50% la 7,00% anual, continuând ciclul de înăsprire a politicii monetare început în luna mai. Decizia a fost adoptată în unanimitate de Comitetul executiv al BNM și reprezintă a doua majorare consecutivă în decurs de șase săptămâni.

Odată cu creșterea ratei de bază, BNM a majorat și dobânda la creditele overnight la 9,00% anual, rata la operațiunile repo la 7,25%, iar dobânda la depozitele overnight la 5,00%. Normele rezervelor obligatorii au rămas neschimbate.

Potrivit BNM, decizia a fost luată în contextul intensificării presiunilor inflaționiste, generate atât de evoluțiile prețurilor internaționale la energie, alimente și materii prime, cât și de cererea internă susținută de creșterea veniturilor populației.

Banca centrală urmărește astfel temperarea ritmului de creștere a prețurilor și readucerea inflației în jurul țintei de 5,0%, cu o marjă de variație de ±1,5 puncte procentuale.

Datele publicate de BNM arată că inflația anuală a ajuns la 6,76% în luna mai, depășind atât intervalul țintit, cât și prognozele anterioare ale instituției.

Majorarea ratei de bază influențează costul finanțării în economie și poate duce, treptat, la creșterea dobânzilor la creditele în lei acordate populației și companiilor. Potrivit BNM, rata medie a dobânzii la creditele noi în lei a ajuns la 9,12% în luna mai, iar cea la depozitele noi la 5,52%.

Banca Națională avertizează că riscurile inflaționiste rămân ridicate pe fondul incertitudinilor externe și interne, inclusiv al evoluțiilor de pe piețele energetice și al viitoarelor politici economice și fiscale. Instituția afirmă că va continua să monitorizeze situația și este pregătită să adopte noi măsuri pentru menținerea stabilității prețurilor.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share
ULTIMA ORĂ
×