BREAKING NEWS // Maia Sandu bagă țara în datorii! Moldova va împrumuta încă 236 de milioane USD de la FMI

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut în seara zilei de joi o discuție cu directorul general al Fondului Monetar Internațional (FMI), Kristalina Georgieva, iar în cadrul întrevederii s-a discutat despre un împrumut pentru Republica Moldova, însă fără a fi specificată și dobânda lunară sau anuală.

„Am discutat despre necesitatea eliminării imediate a tuturor barierelor care au condus la blocarea unui nou program al FMI pentru Republica Moldova”, a spus Maia Sandu, se arată în comunicatul oficial al Președinției.

Șefa statului a menționat că Kristalina Georgieva ne-a asigurat de disponibilitatea Fondului de a colabora în continuare cu Republica Moldova. „În acest sens, ea a anunțat că, până la sfârșitul lunii august, țara noastră ar putea obține o finanțare specială în valoare de 236 de milioane USD, după ce debursarea va fi aprobată de Consiliul de administrare al FMI”, a afirmat doamna Maia Sandu.

Potrivit economistului Dumitru Vicol, împrumutul pentru țara noastră va fi din contul unui fond al țărilor bogate, care va fi acordat cu o dobândă de până la 0,7% anual.

”Țările bogate au decis să aloce încă 650 mlrd. USD FMI-ul pentru a majora capacitatea de a susține țările în dezvoltare. Acești noi 650 mlrd. USD vor fi distribuite la toate țările FMI conform cotei. SUA la moment are o cotă de 17.43% ceea ce ar însemna că va primi de la FMI  113 mlrd. USD. La fel, Ucraina are o cotă de 0.42% și respectiv ar primi vreo 2.7mlrd USD adițional. Cota Moldovei este de 0.036%, ceea ce ar însemna că Moldovei i se va aloca adițional  235.4 mln USD. Partea bună este că acești 235.4mln USD sunt adiționali la potențialul program discutat toamna trecută în valoarea de 550 mln. USD. În concluzie, noii bani sunt alocați tuturor țârilor din lume (Moldova primește USD 235.4mln) și noii bani pot fi adiționali celor  550 mln. USD deja luate în considerație”, a scris economistul.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share