Cadavrul unui bărbat mort de zece ani, găsit în congelatorul casei sale. Ce se întâmplase acolo

Sursa foto: Twitter/WTKR3

Cadavrul unui bărbat decedat în zece ani a fost descoperit în congelatorul casei sale, după ce soția acestuia murise. Macabra descoperire a fost făcută de polițiști, alături de o scrisoare legalizată la un notar.

În documentul oficial, semnat de către defunct, acesta susținea că soția nu este responsabilă de moartea sa. Polițiștii au comunicat public aceste date, în ancheta derulată în cazul incidentului din statul american Utah, relatează CNN și Mediafax.

Soţia sa, Jeanne Souron-Mathers, în vârstă de 75 de ani, a murit luna trecută, din cauze naturale.

Poliţiştii susţin că Paul Mathers ar fi murit în urmă cu 10 ani şi verifică plăţile lunare pe care le-ar fi primit de la stat, după moartea sa. Acestea ar ajunge la o sumă totală de 177.000 de dolari și ar fi fost încasate de soție, Jeanne Souron-Mathers.

Paul Mathers ar fi murit între 4 februarie 2009 şi 8 martie 2009, potrivit poliţiei. Bărbatul a fost diagnosticat cu o boală terminală şi era tratat la Centrul Medical pentru Veterani din oraşul american Tooele. Bărbatul a fost văzut acolo pentru ultima dată la 4 februarie 2009.

În plus, înainte de deces, Paul Mathers a redactat o scrisoare în care explica faptul că soţia sa nu este „responsabilă” pentru moartea sa, documentul fiind legalizat în decembrie 2008.

„Detectivii au găsit notarul, dar femeia a spus că nu a citit conţinul documentului, doar l-a ştampilat”, au explicat poliţiştii.

Citește și: FOTO // Un cadavru și multe arme descoperite în casa unei familii de extremiști religioși

Total
0
Shares
Total
0
Share