Când va decide OMS în privința autorizării ”Sputnik V”

În august 2020, Ministerul rus al Sănătății a înregistrat ”Sputnik V”, primul vaccin din lume pentru prevenirea infecției cu coronavirus, dezvoltat de Centrul de cercetare Gamalei, informează Sputnik.md

Fondul rus de investiții directe (RDIF) a anunțat un nou termen pentru preconizata autorizare a vaccinului rusesc împotriva coronavirusului de către Organizația Mondială a Sănătății. Șeful Fondului, Kiril Dmitriev, a spus că vaccinul rusesc ar putea fi aprobat în toamnă.

”Așteptăm ca Organizația Mondială a Sănătății să aprobe vaccinul în toamnă “, a declarat Dmitriev marți la postul India Today.
“Ne așteptăm că acest lucru se va întâmpla poate în septembrie sau octombrie, dar iarăși, totul depinde de ei”, a adăugat el.

Dmitriev a menționat că în momentul de față se derulează toate procesele necesare care au legătură cu inspecția OMS, relatează RIA Novosti.

În august 2020, Ministerul rus al Sănătății a înregistrat ”Sputnik V”, primul vaccin din lume pentru prevenirea infecției cu coronavirus, dezvoltat de Centrul de cercetare Gamalei.

”Sputnik V” este înregistrat în 67 de țări cu o populație totală de peste 3,5 miliarde de oameni. Datele autorităților de reglementare din mai multe țări, inclusiv Argentina, Serbia, Bahrain, Ungaria, Mexic și alte state, obținute în procesul vaccinării populației, demonstrează că ”Sputnik V” este unul dintre cele mai sigure și eficiente vaccinuri împotriva coronavirusului

Citește și: Proteste în Cuba. Peste 100 de protestatari, activiști și jurnaliști au fost arestați: „Devine imposibil să trăiești aici”

Total
0
Shares
 
Total
0
Share