Câțiva români au terorizat America. Au furat peste 700.000 de dolari din biserici

Autoritățile din Florida au anunțat, miercuri, că un grup de români din Florida a sustras 740.000 de dolari de la sute de biserici. Indivizii au luat cecurile de donație din cutiile poștale și apoi au încasat banii, informează Fox 35 Orlando.

Patru persoane au fost arestate, iar alte două sunt căutate de oamenii legii din SUA. Indivizii reținuți de poliție au vârste cuprinse între 27 de ani și 34 de ani. Ei sunt acuzați de extorcare, furt, deținere ilegală de informații de identificare personală și spălare de bani.

Anchetatorii au dezvăluit că grupul își avea sediul în Orlando, dar a călătorit prin Florida și alte state pentru a fura. Cel puțin 636 de biserici, dintre care 355 din Florida, au fost prădate de români.

Indivizii aveau mai multe conturi bancare pe care le foloseau pentru a depune cecuri, apoi foloseau bancomatele pentru a retrage numerar după ce a fost eliberat.

În acest caz, ancheta a început în decembrie 2020, după ce polițiștii au aflat că 24 de biserici au căzut victime hoților români.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share