Ce este programul „REUȘIM”, lansat ieri

Ce este programul „REUȘIM”, lansat ieri
EnglishFrançaisРусский

Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării a lansat Programul „REUȘIM”, o reformă amplă care vizează reducerea birocrației, simplificarea cadrului de reglementare și digitalizarea relației dintre stat și mediul de afaceri.

Programul a fost prezentat ieri de viceprim-ministrul și ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Eugeniu Osmochescu, în cadrul unei conferințe de presă. Potrivit autorităților, inițiativa urmărește să facă procesul de inițiere și dezvoltare a unei afaceri mai rapid, mai transparent și mai previzibil.

Reforma este construită pe trei direcții principale: simplificarea legislației și eliminarea prevederilor neclare sau redundante, reducerea numărului de acte permisive și a poverii administrative, precum și digitalizarea interacțiunii dintre antreprenori și instituțiile statului.

Potrivit ministerului, implementarea Programului „REUȘIM” ar urma să genereze beneficii anuale estimate la aproximativ 263 milioane de lei pentru mediul de afaceri.

Autoritățile susțin că reforma vizează 206 genuri de activitate economică, care generează circa 44% din cifra de afaceri a economiei. Totodată, sunt vizate 116 tipuri de acte permisive, eliberate anual în aproximativ 150 000 de cazuri.

În proces sunt implicate 27 de autorități emitente, iar cadrul legislativ a fost modificat prin ajustarea a 57 de acte normative.

Ministerul afirmă că antreprenorii vor avea de câștigat prin reducerea timpului pierdut pentru formalități, diminuarea costurilor administrative și crearea unui cadru mai clar pentru dezvoltarea afacerilor.

Programul „REUȘIM” este prezentat de autorități drept parte a procesului de modernizare economică și de apropiere de standardele Uniunii Europene.

Antreprenorii pot transmite sugestii și propuneri privind implementarea programului prin aplicația BizRadar sau pe platforma particip.gov.md

Total
0
Shares
 
Total
0
Share