CEC va decide astăzi asupra cererilor lui Țîcu și Chirtoacă privind înregistrarea în cursa prezidențială

Comisia Electorală Centrală va decide astăzi asupra cererilor depuse de Octavian Țîcu și Dorin Chirtoacă privind înregistrarea în cursa prezidențială din 1 noiembrie 2020. Ședința este programată pentru ora 18.00, informează Telegraph.md

Potrivit ordinii de zi, astăzi va fi examinată cererea de înregistrare a domnului Octavian Țîcu în calitate de candidat la funcția de Președinte al Republicii Moldova, desemnat de Partidul Politic „Partidul Unității Naționale”, a simbolului electoral și de confirmare a reprezentantului cu drept de vot consultativ în Comisia Electorală Centrală și a persoanei responsabile de finanțe (trezorierul).

La fel, va fi examinată și cererea de înregistrare a domnului Dorin Chirtoacă în calitate de candidat la funcția de Președinte al Republicii Moldova, desemnat de Blocul electoral UNIREA și a simbolului electoral
Cu privire la aprobarea suplimentării statului de personal al aparatului Consiliului electoral al circumscripției electorale municipale Chișinău nr. 1 constituit pentru organizarea și desfășurarea alegerilor prezidențiale din 1 noiembrie 2020.

Tot astăzi se va decide și asupra acreditării observatorilor internaționali din partea Rețelei Europene a Organizațiilor de Monitorizare a Alegerilor (ENEMO) în vederea monitorizării alegerilor Președintelui Republicii Moldova din 1 noiembrie 2020.

VIDEO // Președintele Donald Trump a ieșit din spital ca să-și salute susținătorii

Total
0
Shares
 
Total
0
Share