Cei trei factori care au stat la baza creării blocului dintre socialiști și comuniști

La baza creării blocului de stânga dintre socialiști și comuniști au stat trei factori: solicitarea venită din partea cetățenilor, situația din țară și necesitatea consolidării voturilor pe eșichierul de stânga, relatează ntv.md. Declarația a fost făcută de președintele fracțiunii parlamentare PSRM, Corneliu Furculiță, la REN TV Moldova.

”De aceea, am decis să ne unim și să dăm un nou impuls mișcării de stânga, iar electoratului nostru încrederea că voturile sale nu se vor pierde și forțele de stânga vor putea să învingă la alegeri”, a menționat parlamentarul.
Furculiță a declarat că Blocul Comuniștilor și Socialiștilor are mari șanse să obțină o majoritate parlamentară la alegerile din vară.

”Este o echipă bună și consolidată, care a demonstrat între anii 2000-2009 că țara poată fi guvernată în interesul și beneficiul cetățenilor și că Moldova poate să se dezvolte ca țară independentă, cu rezultate bune pe plan economic și social”, a spus deputatul.

Corneliu Furculiță susține că în Parlament vor fi create două fracțiuni parlamentare: a socialiștilor și comuniștilor, dar care vor conlucra pentru a îndeplini promisiunile date cetățenilor în campania electorală. Este vorba despre consolidarea statalității și independenței țării, dezvoltarea economică, bunăstarea socială și promovarea valorilor tradiționale.

Total
0
Shares
Total
0
Share