Cheltuielile pentru paza de stat asigurată Nataliei Gavrilița – secret de stat

Într-un răspuns pentru IPN, Serviciul de Protecție și Pază de Stat precizează că Natalia Gavrilița a beneficiat de pază de stat din momentul în care a fost desemnată, prin decret prezidențial, candidat la funcția de prim-ministru și până la data în care a fost pronunțată decizia Curții Constituționale prin care decretul privind cea de-a doua desemnare a fost declarat neconstituțional, informează IPN.md

Cu referire la cheltuielile care au fost suportate, vă informăm că această informație cade sub incidența Legii 245 din 2008 cu privire la secretul de stat și nu poate fi făcută publică”, notează SPPS.

Serviciul de Protecție și Pază de Stat a dispus acordarea protecției începând cu data de 27 ianuarie. Spectrul de măsuri dispuse includea paza domiciliului și automobil de serviciu.

Pe 11 februarie, premierul desemnat nu a obținut niciun vot în plenul Parlamentului, eșuând astfel prima tentativă de învestire a Guvernului. În aceeași zi, președintele Maia Sandu a desemnat-o repetat pe Natalia Gavrilița în calitate de candidat la funcția de prim-ministru, decret declarat neconstituțional pe 23 februarie.

Citește și: Proiectul Legii lustrației, ignorat de deputații de dreapta

Total
0
Shares
 
Total
0
Share