Chicu, după ședința cu primarii din raionul Glodeni: „Nu putem admite întârzieri la lucrările de reabilitare a drumurilor”

Prim-ministrul Ion Chicu a avut o ședință de lucru cu primarii din localitățile raionului Glodeni. Autoritățile publice locale au expus principalele probleme din teritoriu și impedimentele care tergiversează rezolvarea acestora.

Aleșii locali au anunțat faptul că se atestă întârzieri în implementarea programului național „Drumuri bune pentru toți”. Compania care a câștigat licitația urma să înceapă lucrările încă acum două săptămâni, dar tergiversează lucrările inexplicabil.

Premierul a solicitat responsabililor din cadrul Ministerului Economiei și Infrastructurii, dar și Agenției de Stat a Drumurilor să raporteze graficul detaliat, iar compania ce execută lucrările, să concentreze utilajul imediat în sectoarele cu probleme.

„Ceea ce se întâmplă la Glodeni nu este bine. Sunt întârzieri la executarea lucrărilor de reparație a drumurilor. Rog responsabilii din cadrul ASD să monitorizeze zilnic executarea lucrărilor în baza graficului pentru fiecare localitate în parte, iar până la sfârșitul lunii noiembrie lucrările de reabilitare a drumurilor trebuie încheiate. La anul, va trebui să se limiteze numărul de raioane pentru o companie care poate executa lucrările de construcție a drumurilor”, a declarat Ion Chicu.

La ședință s-a discutat și despre aprovizionarea cu apă a mai multor localități din raionul Glodeni. În ultimii ani fântânile practic au secat, iar lipsa apei potabile este o problemă stringentă. În acest sens, au fost demarate mai multe proiecte, dar care au fost stopate din diverse motive.

Unul dintre acestea este și proiectul de alimentare cu apă a 10 localități din lunca Prutului. Acesta prevede construcția unei stații de captare și pompare, dar și o stație de tratare a apei. Suma proiectului se ridică la circa 40 de milioane de lei. Implementarea acestuia însă se tergiversează din cauza problemelor în procesul de licitații.

Prim-ministrul Chicu a cerut responsabililor să se documenteze în privința motivelor care stagnează procesul de implementare a proiectelor de aprovizionare cu apă, subliniind importanța vitală a apeductelor pentru cetățeni.

În cadrul discuției s-a amintit și despre intemperiile din ultima perioadă care au afectat în mod special raionul Glodeni. Primarii, a căror localități au avut de suferit în urma ploilor torențiale și a vântului puternic de acum două săptămâni, au mulțumit premierului Ion Chicu pentru atitudine promptă și pentru suportul imediat acordat cetățenilor.

Total
0
Shares
Total
0
Share