China a cumpărat atât de mult petrol încât tancurile petroliere au format un blocaj pe mare

China a cumpărat atât de mult petrol la preţuri mici în această primăvară, încât un blocaj masiv de tancuri petroliere s-a format pe mare, în aşteptarea descărcării, relatează CNBC, transmite Telegraph.md, cu referire la Mediafax.ro

La 29 iunie, China – al doilea cel mai mare consumator de petrol din lume după Statele Unite – a adunat 73 de milioane de barili de petrol pe 59 de nave diferite care plutesc pe mare în largul coastei de nord a ţării, potrivit ClipperData, care urmăreşte fluxurile de ţiţei în timp real. Cantitatea reprezintă trei sferturi din cererea întregii planete.

Cantităţile sosite acum au fost cumpărate în martie şi aprilie – când preţurile petrolului sau scăzut puternic din cauza pandemiei. Referinţa americană WTI s-a prăbuşit sub zero pentru prima dată, pe 20 aprilie.

Aşa-numitul depozit plutitor din China – definit ca vase care aşteaptă şapte zile sau mai mult – a crescut depatru ori de la finele lunii mai, potrivit ClipperData.

La doar şapte săptămâni după ce s-a prăbuşit cu minus 40 dolari pe baril, petrolul americană a revenit la 40 dolari/baril. Această creştere de 80 de dolari a fost determinată de reducerile fără precedent ale ofertei efectuate de OPEC şi Rusia, de ridicarea restricţiilor de sănătate în întreaga lume şi de cererea puternică din partea Chinei.

Importurile de petrol din China au crescut cu 19% în luna mai faţă de anul precedent, până la un nivel record de 11,3 milioane de barili pe zi, potrivit S&P Global Platts. O mare parte din acest petrol vine din America Latină.

Brazilia este principala sursă a petrolului depozitat pe mare de China, potrivit ClipperData, alte cantităţi venind din Irak, Arabia Saudită şi Nigeria.

Şi alte ţări au profitat în mod similar pentru a-şi spori stocurile. „Dacă eşti un mare consumator de energie, ai cumpăra cu două mâini”, a spus Ryan Fitzmaurice, strateg pe energie la Rabobank.

Citește și: Cel puţin 113 morţi într-un accident survenit la o mină din Myanmar

Total
0
Shares
Total
0
Share