Cifra celor care au procurat o locuință prin programul „Prima Casă” a ajuns la 3822

Prima Casă, beneficiari, Guvern,

Un număr de 3822 de persoane și-au procurat o locuință prin intermediul programului „Prima casă”, de la lansarea acestuia și până în prezent.

Potrivit datelor Ministerului Finanțelor, suma totală a creditelor acordate de către bănci pentru procurarea celor peste 3800 de locuințe constituie 1,913 miliarde de lei, iar suma garanțiilor active a atins cifra de 956,9 mln de lei.

Din totalul celor 3822 de beneficiari, 2686 sunt familii tinere, iar 1136 – tineri necăsătoriți. Vârsta medie a solicitanților constituie 31,3 ani.

Valoarea medie a locuințelor procurate este de 591,2 mii lei, iar suprafața medie a lor este de 60 metri pătrați. Dintre acestea, 3581 se află în zonele urbane, iar 241 – în cele rurale.

Citește și: Programul „Primul Automobil”? Programul „Prima Casă” va fi replicat și la procurarea automobilelor

Programul guvernamental „Prima casă” a fost lansat în luna martie 2018. Beneficiar al acestuia poate fi orice cetățean al Republicii Moldova, cu vârsta cuprinsă între 18 și 45 de ani, care este angajat oficial la o instituție de stat sau companie privată din țară și dispune de venituri din surse oficiale.

Sursa: Moldpres

Total
0
Shares
Total
0
Share