Lifestyle

Cinci animale care au cel mai puternic sistem imunitar din lume

Pinterest LinkedIn Tumblr

Sistemul imunitar al unor animale este adaptat să lupte împotriva unor infecții care reprezintă un pericol pentru noi.

Oamenii se află în fruntea lanțului trofic, dar cu toatea acestea există o multitudine de lucruri care ne-ar putea veni de hac. Pentru unele dintre acestea avem un sistem imunitar care ne poate apăra, cu toate acestea, există mulți alți patogeni în fața cărora suntem lipsiți de apărare.

Deși noi oamenii am reușit să ne adaptăm sistemele imunitare să ne apere împotriva anumitor patogeni, unele animale se dovedesc remarcabile din acest punct de vedere. Cracked a creat o listă cu cinci astfel de animale care ar putea avea unele dintre cele mai puternice sisteme imunitare din lume.

1. Crocodilii

Cercetătorii explică faptul că aceste reptile nu mor din cauza infectării rănilor deși trăiesc în unele dintre cele mai contaminate de bacterii și resturi ecosisteme din lume. Testele efectuate de cercetători indică faptul că sângele acestora poate distruge infecția cu HIV, dar și unele bacterii rezistente la antibiotice.

Această capacitate superioară de a lupta cu infecțiile provine din modul în care este organizat sistemul imunitar al crocodililor, acesta atașându-se de patogeni și făcându-i bucăți.

2. Cobrele

Veninul și efectele acestui sunt printre primele lucruri la care ne gândim atunci când cineva pomenește cobrele. Cercetătorii explică faptul că toxinele produse de către acestea se leagă de încheieturile neuromusculare, blocând comunicarea între sistemul nervos central și mușchii prăzii.

Eficiența veninului este dată de capacitatea acestuia de a bloca capacitatea sistemului imunitar de a începe procesul de vindecare. Pornind de la această observație, cercetătorii au ajuns la concluzia că veninul de cobră ar putea fi folosit împotriva în afecțiunilor care sistemul imunitar este hiperactiv.

Unii oameni de știință sunt de părere că veninul ar putea fi folosit pentru maladii precum HIV sau scleroza multiplă, ambele interferând cu activitatea sistemului imunitar.

3. Liliecii vampir

Aceste animale au parte de un renume nefericit, dar ar putea să ofere o serie de tratamente pentru unele dintre cele mai complicate probleme medicale de la nivelul creierului.

În ciuda numelui, liliecii vampir nu sug sângele victimelor, în schimb, preferă să lingă sângele de pe acestea. Cercetătorii explică faptul că rănile produse de către aceste animale pot sângera chiar și pentru câteva ore.

Studiile au stabilit că saliva acestora acționează ca un anticoagulant, ceea ce înseamnă că ar putea fi folosită pentru crearea unor medicamente împotriva atacurilor vasculare cerebrale. Compușii din saliva liliecilor având abilitatea de a subția sângele și deci de a dizolva cheagurile care ne-ar putea pune în pericol.

4. Rechinii

Din nou vorbim despre niște animale care au o proastă reputație, dar care ar putea să ne ajute în viitorul mai mult sau mai puțin apropiat. Pielea rechinilor are capacitatea de a împiedica patogenii să se depună pe ea.

Solzii rechinilor sunt aranjați într-un model de diamant, care crează o pernă de aer atunci când sunt atinși pornind de la cap spre coadă. De asemenea, această adaptare evolutivă împiedică depunerea bacteriilor.

Sharklet Technologies, o companie americană, a lucrează la un material care atunci când este aplicat pe diferitele suprafețe ale obiectelor din spitale împiedică răspândirea bacteriilor, reducând riscurile infecțiilor intraspitalicești.

5. Viperele

Cercetătorii explică faptul că veninul viperelor se dovedește a fi extrem de periculos și asta datorită unor enzime care duc la dilatarea vaselor de sânge și la scăderea bruscă a tensiunii arteriale.

Tensiunea arterială crescută poate reprezenta un indicator al unui posibil accident vascular, iar folosirea acestor enzime ar putea reduce pericolul acesta.

Sursa: Descopera.ro

Citește și: Top 10 alimente pentru întărirea imunității

loading...

Comments are closed.