Circa o mie de persoane s-au imunizat în cadrul celui de-al doilea Maraton de Vaccinare antiCOVID-19 pentru cadrele didactice

În perioada 20-22 august 2021, în cele trei zile ale Maratonului de Vaccinare antiCOVID-19, s-au imunizat circa 1000 de persoane: cadre didactice şi angajaţi auxiliari de la instituţiile de învățământ și cele pentru protecția drepturilor copilului din capitală.

Acțiunea de vaccinare cu genericul „Hai la școală în siguranță” s-a desfășurat la Centrul municipal de vaccinare, iar obiectivul final al municipalității este asigurarea procesului educaţional cu prezenţa fizică în sălile de clasă a profesorilor şi elevilor.

Astfel, rata de vaccinare în municipiu Chișinău în rândul angajaților din instituțiile educaționale constituie peste 75%.

În cadrul ședinței operative de luni, Primarul General, Ion Ceban a menționat că în pofida circumstanțelor nefavorabile privind situaţia epidemiologică prin COVID-19, municipalitatea își propune să înceapă noul an de studii cu prezenţa fizică în instituţiile școlare, iar elevii să beneficieze de studii, după  perioade de absență.

Edilul a precizat că în acest sens urmează să se convoace în ședință Comisia extraordinară de sănătate publică a municipiului Chișinău, după ședința Comisiei Naționale, astfel ca părinții și cadrele didactice să știe cum să acționeze în continuare. De asemenea, vor fi transpune deciziile şi recomandările CNESP, dar sunt luate în calcul și alte măsuri suplimentare pentru municipiu.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share