Circulație îngreunată la punctul de trecere a frontierei Leușeni

Pe sensul de intrare în Republica Moldova sunt în așteptare circa 60 de mijloace de transport.

Poliția de Frontieră întreprinde toate măsurile necesare pentru fluidizarea traficului și reducerea timpului de așteptare. În acest sens a fost suplinit numărul de angajați și deschise alte piste funcționale. De precizat că punctul de trecere a frontierei Leușeni se află în reparație.

Totodată, în condițiile de pandemie și menținerii statului vecin în zona roșie, obligă cetățenii să completeze fișele epidemiologice și să semneze declarațiile pe propria răspundere privind regimul de autoizolare. O cerință ce condiționează mărirea timpului de așteptare.

“Astfel, rugăm călătorii să prezinte înțelegere și răbdare la trecerea frontierei de stat. Se lucrează la capacitate maximă!”, a transmis IGPF.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share