CNAM a prezentat rezultatele evaluarii efectuate la Spitalul raional Strășeni

O echipă de medici experţi ai Direcţiei evaluare şi monitorizare din cadrul CNAM a efectuat, în perioada 9-13 iulie, o evaluare la Spitalul raional Strășeni. Compania s-a autosesizat pe marginea unor cazuri relatate de mass-media cu privire la volumul şi calitatea serviciilor medicale acordate unei fetițe de nouă luni, care a decedat la scurt timp după internare, precum și ale unor pacienți cu infecția COVID-19 care s-au plâns pe condițiile nesatisfăcătoare din spital.

Evaluarea a fost efectuată în conformitate cu prevederile contractuale, ale Programului unic al asigurării obligatorii de asistenţă medicală (AOAM), Regulamentului privind monitorizarea şi evaluarea prestatorilor de servicii medicale şi farmaceutice încadraţi în sistemul AOAM.

În cadrul evaluării, la fața locului au fost verificate starea saloanelor, a sistemului de alimentare cu apă, a grupurilor sanitare, precum și documentele medicale primare. De asemenea, au fost purtate discuții cu pacienții și cu personalul medical.

Medicii experţi au constatat că fetița de nouă luni a fost transportată în data de 5 iunie de Serviciul de asistență medicală urgentă Strășeni din localitatea Zubrești la SR Strășeni cu diagnosticul preventiv „Sindrom febril. Pneumonie pe dreapta. Erupție dentară”. Solicitarea a fost efectuată de o echipă formată dintr-un medic și un asistent medical, în prezența mamei copilului. În timpul transportării, copilului i-a fost administrat oxigen prin inhalație.

În momentul internării în SR Strășeni, starea copilei a fost apreciată ca extrem de gravă. Din relatările personalului medical de gardă (medicul din secția internare, medicul pediatru, medicul reanimatolog, asistenta medicală), imediat după internare au fost inițiate măsuri intensive și de resuscitare. În pofida tuturor eforturilor depuse, starea pacientei s-a agravat progresiv, parametrii vitali erau extrem de instabili, astfel încât peste 10 minute după internare s-a recurs la intubare. Pe parcurs, starea a devenit agonală, fără răspuns la toate măsurile de resuscitare și medicamentoase întreprinse, iar peste 52 de minute de la internare, pacienta a decedat.

Echipa de experți ai CNAM a discutat și cu medicul legist, care a efectuat autopsia pacientei. Conform relatărilor preliminare ale acestuia, cauza morții a fost pneumonie bilaterală cu pleurezie bilaterală. Rezultatele finale ale investigațiilor histopatologice vor fi cunoscute peste aproximativ 30 de zile.

Pacienta a fost internată în Secția pediatrie, deoarece în Secția terapie intensivă sunt plasați doar pacienții cu diagnosticul COVID-19.

În cadrul evaluării, reprezentanții CNAM au constatat că instituția nu duce lipsă de utilajul sau consumabilele necesare pentru acordarea ajutorului medical în astfel de situații.

În perioada aflării copilului în secție, mama a fost prezentă la toate măsurile de resuscitare efectuate de personalul medical. Necunoașterea procedurilor, protocoalelor de terapie intensivă și resuscitare, precum și starea emotivă legată de pierderea copilului ar fi posibile cauze ale declarațiilor publice făcute de către mamă.

Cu referire la informația privind condițiile nesatisfăcătoare din cadrul Secției boli infecțioase a SR Strășeni, echipa de medici experți a constatat că în instituție, pentru pacienții suspecți și infectați cu COVID-19, sunt 29 de paturi în Secția boli infecțioase, 11 paturi în Secția ginecologie și trei paturi în Secția terapie intensivă. În momentul evaluării, în Secția boli infecțioase se aflau 24 de pacienți confirmați cu noul coronavirus, iar în Secția ginecologie – trei pacienți suspecți la COVID-19.

Instituția dispune de două surse de alimentare cu apă: apeduct centralizat (utilizat permanent) și fântână arteziană proprie (de rezervă), care periodic, o dată pe săptămână, este folosită în scop profilactic. Recent, la conectarea utilajului de rezervă a avut loc un accident legat de spargerea unei țevi dintr-o încăpere auxiliară a salonului în care se află pacienții. Consecințele accidentului au fost înlăturate imediat, însă tavanul și peretele urmau să fie renovate după ce se vor usca urmele și vor fi externați toți pacienții cu COVID-19 din salon.

Echipa de evaluare a vizitat toate secțiile sus-menționate, respectând măsurile de protecție. În urma acestor vizite, faptele expuse de reclamanți nu s-au confirmat. Toate secțiile își desfășoară activitatea în corespundere cu normele sanitar-epidemiologice actualizate, dispun de mobilierul și utilajul necesar, sunt conectate la sursă de apă potabilă și oxigen. Alimentarea pacienților are loc în corespundere cu dietele aprobate și este livrată fiecărui pacient în veselă de o singură folosință, după care aceasta este distrusă. Din discuțiile cu pacienții cu COVID-19 spitalizați, în lipsa personalului medical, aceștia au declarat că sunt satisfăcuți de condițiile de cazare, alimentare, tratament și îngrijire.

Rezultatele constatărilor făcute în urma evaluării urmează a fi expediate administraţiei SR Strășeni și fondatorului instituției medico-sanitare – Consiliul raional Strășeni.

Citește și: CNAM va efectua o evaluare a Spitalului raional Strășeni, după ce în mass-media au apărut relatări privind condițiile necorespunzătoare din instituție

Total
0
Shares
 
Total
0
Share