Cod galben de pericol excepțional de vânt și incendiu pe tot teritoriul țării

Incendiu de vegetație, Strășeni

Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică pentru perioada 26-28 septembrie. 

În perioada indicată se prevăd intensificări ale vântului sud-estic cu rafale de până la 15-20 m/s și pericol excepțional de incendiu (clasa V) cu caracter natural, valabil pentru tot teritoriul țării, până la data de 28 septembrie.

În acest sens, pompierii avertizează că în condiții de vânt și umiditate redusă focarele se răspândesc rapid și prezintă pericol pentru sectorul forestier, animalele sălbatice, dar și sectorul locativ.

Cetățenii sunt rugați să nu aprindă gunoiul menajer, iarba și miriștea uscată pentru a preveni incendii de proporții și extinderea acestora. În caz de situații de risc persoanele sunt rugate să apeleze Serviciul 112.

Citește și: IGSU a stabilit primele versiuni de izbucnire a arderii în edificiul Filarmonicii Naționale ”Serghei Lunchevici”

Total
0
Shares
Total
0
Share