Comisia drepturile omului și relații interetnice a avut o întrevedere cu reprezentantele Platformei pentru Egalitate de Gen

Astăzi a avut loc prima întrevedere a membrilor Comisiei drepturile omului și relații interetnice cu membrele Platformei pentru Egalitatea de Gen.

La eveniment au participat reprezentante ale mai multor organizații nonguvernamentale care activează în domeniul prevenirii și combaterii violenței domestice, asigurării egalității de gen, asistenței victimelor traficului de ființe, advocacy, etc.

Discuțiile au vizat încurajarea menținerii unui dialog activ și transparent între instituția parlamentară și organizațiile care militează pentru asigurarea egalității de gen, promovarea drepturilor omului, prevenirea traficului de ființe umane, precum și combaterea violenței domestice.

De asemenea, în cadrul întrevederii au fost prezentate prioritățile care vor forma agenda comună de lucru pentru perioada imediat următoare.

Astfel, au fost stabilite ca prioritare subiectele referitoare la ratificarea Convenției Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice (Convenția de la Istanbul); modificarea cadrului normativ care ar viza mecanismele de determinare, control și sancționare promptă a discursurilor bazate pe ură și cele sexiste; adoptarea legii cu privire la profesiunea și activitatea de psiholog; consolidarea capacităților Direcției politici de asigurare a egalității între femei și bărbați; asistența socială, juridică și psihologică a femeilor aflate în instituțiile rezidențiale, acordarea suportului victimelor violenței domestice aflate peste hotarele țării, definitivarea unei hărți a serviciilor destinate femeilor victime ale violenței, etc.

La întrunire s-a convenit să fie organizate mai multe ședințe tematice, în cadrul cărora vor fi examinate detaliat fiecare dintre subiectele stabilite ca prioritare. Ședințele urmează să se desfășoare la începutul sesiunii de toamnă a Parlamentului.

Platforma pentru Egalitate de Gen a fost instituită în anul 2015, în parteneriat cu Centrul de Resurse Tineri și Liberi, în cadrul proiectului “Femeile în politică”, implementat de Fundația Est-Europeană, Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare, UN Women, Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, susținută  financiar de Guvernul Suediei.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share