Comisia Europeană a închis în mod oficial Mecanismul de Cooperare și Verificare pentru România și Bulgaria

Comisia Europeană a închis vineri, în mod oficial, mecanismul de cooperare și de verificare (MCV) pentru Bulgaria și România, introdus în 2007, la aderarea Bulgariei și a României la Uniunea Europeană, ca măsură tranzitorie menită să faciliteze realizarea de progrese în domeniul reformei sistemului de justiție și în cel al măsurilor anticorupție, precum și în ceea ce privește criminalitatea organizată, în cazul Bulgariei, scrie Caleaeuropeană.ro

„Permiteți-mi să felicit Bulgaria și România pentru progresele importante realizate de la aderarea lor la UE! Statul de drept este una dintre valorile fundamentale pe care le împărtășim cu toții, la nivelul Uniunii, și ambele state membre au avansat considerabil în acest domeniu, realizând reforme importante în toți acești ani. Astăzi, a sosit momentul să recunoaștem aceste eforturi, punând capăt mecanismului de cooperare și de verificare. Activitățile din aceste domenii pot continua acum în cadrul ciclului anual privind statul de drept, cum este cazul tuturor statelor membre”, a declarat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

De la începutul MCV, în 2007, Comisia a raportat periodic cu privire la progresele înregistrate de Bulgaria și România în ceea ce privește reformele vizate de acest mecanism. În octombrie 2019, Comisia a publicat ultimul său raport din cadrul MCV referitor la Bulgaria, iar în noiembrie 2022, ultimul raport referitor la România.

În cazul ambelor state membre, Comisia a concluzionat că acestea și-au îndeplinit în mod satisfăcător obligațiile stabilite în cadrul MCV la momentul aderării la Uniune și trebuiau să acționeze în continuare pentru punerea în aplicare a angajamentelor specifice formulate în concluziile rapoartelor. Activitatea de punere în aplicare a angajamentelor respective a fost finalizată în iunie 2023.

Total
0
Shares
Total
0
Share