Compozitorul celebrei melodii ”I Love Rock and Roll” a decedat din cauza COVID-19

Muzicianul Alan Merrill, compozitorul celebrei melodii „I Love Rock and Roll”, a murit duminică la New York din cauza complicațiilor provocate de coronavirus, informația fiind confirmată de către fiica lui, Laura Merrill, printr-un mesaj postat pe Facebook, potrivit Yahoo News și Digi24.ro, citat de Telegraph.md.

Alan Merrill avea 69 de ani. „Coronavirusul l-a luat pe tatăl meu în această dimineață”, a scris Laura pe Facebook.
Alan Merrill s-a născut în New York şi a crescut în Elveţia, Los Angeles şi Japonia, înainte de a-şi începe cariera muzicală în oraşul natal. Merrill a fost cântăreţ, compozitor şi instrumentist.

Alan Merrill a compus piesa „I Love Rock and Roll” pentru trupa sa, Arrows, şi a înregistrat-o în 1975. A devenit celebră în 1981, în interpretarea artistei rock Joan Jett.

„Şi acum îmi amintesc momentul în care i-am auzit pe Arrows la televizor, în Londra, şi când m-am simţit spulberată de piesa care îmi suna a hit. Cu adâncă recunoştinţă şi tristeţe, îi urez drum bun pe lumea cealaltă”, a scris Joan Jett pe Twitter.

La auzul veştii despre decesul lui Merrill, care a cântat în trupa sa mulţi ani, rockerul Meat Loaf le-a cerut fanilor pe Facebook să cânte tare „I Love Rock and Roll”.

New York este unul dintre oraşele americane cele mai afectate de pandemie. În SUA au fost înregistrate peste 143.000 de cazuri de infectare cu noul coronavirus şi mai mult de 2.500 de decese.

Total
0
Shares
Total
0
Share