Consilierul lui Dodon, Ion Chicu bate alarma: Ultimul Acord al Moldovei cu FMI va avea consecințe grave!

Conferința de presă organizată de Ministerul Finanțelor, prezentare a rezultatelor implementării Programului de stat „Prima Casă”, la un an de la lansare, pavel filip pdm, partidul democrat

Consilierul lui Igor Dodon, fostul mistru al Finanțelor, Ion Chicu, este de părere că ultimul Acord semnat de Republica Moldova cu Fondul Monetar Internațional (FMI) va avea consecințe grave asupra dezvoltării de mai departe a economiei țării noastre. Iar în cele din urmă vor avea e suferit cetățenii.

“Ultimul Acord cu FMI nu va permite să atingă scopul specificat în postarea Președintelui. Chiar mai mult, va avea consecințe grave asupra dezvoltării de mai departe a economiei noastre. Condițiile impuse de FMI nu sînt adecvate și relevante situației. Moldova nu se află în situația de a accepta orice ultimatum din partea funcționarilor acestei instituții. Persoanele implicate în negocieri din partea noastră trebuie să înțeleagă acest lucru și să acționeze corespunzător – exclusiv în interesele economiei țării.

Efectele ”dictatului” ultimei misiuni a acestei instituții deja sînt vizibile – Banca Națională a Moldovei, la indicația directă a acestor funcționari, a majorat deja de 2 ori rata de bază, de la 6,5% la 7,5%. Sub motivul iluzoriu, că va crește inflația. Costul creditelor pentru economie și cetățeni, deja crește. DLC a majorat esențial ratele pentru creditarea businesului mic, sub lovitură este pus programul ”Prima Casă”. Acest lanț al consecințelor deciziilor impuse de niște funcționari FMI poate fi continuat, din păcate…

”Partenerii” cu ultimatumuri deplasate – nu sînt parteneri…”, a scris Ion Chicu pe facebook. 

Amintim că la data de 10 iulie 2019, reprezentanții FMI au semnat un acord cu Republica Moldova. Astfel, RM va putea primi tranșa de 46,5 milioane de dolari SUA în luna septembrie. Însă, până la încasarea banilor, Guvernul și Parlamentul de la Chișinău trebuie să voteze mai multe legi precum creșterea taxelor și impozitelor. 
Total
0
Shares
 
Total
0
Share