Consiliul Concurenței a aplicat o amendă de 2,3 milioane de lei unei companii, pentru încălcarea legislației concurențiale

Circa 2,3 mil lei va trebui să achite în bugetul de stat întreprinderea „Orom-Imexpo” SRL pentru încălcarea prevederilor legislației concurențiale. Este vorba de preluarea controlului asupra întreprinderii „Ișcomagro” SRL, și punerea în aplicare a concentrării economice până la declararea acesteia ca fiind compatibilă cu mediul concurenţial.

Sancțiunea a fost aplicată de Plenul Consiliului Concurenței urmare a investigației, inițiate din oficiu, în cadrul căreia s-a constatat că grupul întreprinderilor asociate cu “Orom-Imexpo” SRL a realizat o operațiune de concentrare economică cu întreprinderea „Ișcomagro” SRL și avea obligația de a notifica operațiunea respectivă de concentrare economică Consiliului Concurenței până la punerea în aplicare a acesteia, obligație legală care nu a fost onorată.

Întreprinderile din grupul „Orom-Imexpo” și „Ișcomagro” SRL sunt prezente pe piața cultivării și comercializării cu ridicata a grâului, porumbului și semințelor de floarea soarelui.

Astfel, la data de 09.10.2023 Plenul Consiliului Concurenței a emis Decizia nr. DCE-16/22-43, prin care a aplicat amendă întreprinderii „Orom-Imexpo” SRL în mărime de 2 366 154,60 lei (două milioane trei sute șaizeci și șase mii una sută cincizeci și patru lei, 60 bani).

Totodată, Consiliul Concurenței prin aceeași decizie a declarat operațiunea de concentrare economică realizată dintre „Orom-Imexpo” SRL și „Ișcomagro” SRL compatibilă cu mediul concurențial.

În acest sens, Consiliul Concurenței atenționează despre interzicerea punerii în aplicare a unei operaţiuni de concentrare economică până la declararea acesteia ca fiind compatibilă cu mediul concurenţial și obligativitatea notificării intenției de realizare a unei operațiuni de concentrare economică.

Total
0
Shares
Total
0
Share