Contestarea împuternicirilor delegației Parlamentului Republicii Moldova la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a fost respinsă ca fiind nefondată, iar împuternicirile delegației noastre au fost ratificate cu votul majorității membrilor Comisiei Regulament, Imunității și Afaceri Instituționale a APCE.
Vicepreședintele Parlamentului, Vlad Bătrîncea, a reconfirmat reprezentarea echitabilă în delegație a tuturor forțelor politice reprezentate în Legislativ.
Fracțiunea Partidului Șor deține, conform hotărârii Parlamentului, un mandat în componența delegației la APCE. Totodată, această fracțiune, care a încercat să conteste împuternicirile delegației Parlamentului Republicii Moldova, a refuzat nominalizarea unui membru al delegației. Potrivit lui Vlad Bătrâncea, acest lucru a fost făcut deliberat pentru a manipula opinia publică internațională.
Egidijus Vareikis, deputat din Lituania, coraportorul APCE pentru Moldova a susținut ratificarea împuternicirilor delegației, fără întocmirea unui raport la subiect. Această propunere a fost susținută de delegații parlamentelor naționale la APCE.
Nicole Trisse, deputat francez, a subliniat că APCE nu operează cu nume concrete deoarece o asemenea practică vine în contradicție cu regulile organizației.
Membrii comisiei Regulament, Imunității și Afaceri Instituționale a APCE au fost unanimi față de respectarea întocmai a Regulamentului APCE de către Parlamentul Republicii Moldova .