Cooperarea cu Organizaţia Naţiunilor Unite, discutată într-o videoconferinţă la Ministerul Apărării

Ministrul Apărării, Victor Gaiciuc, a avut astăzi o întrevedere în format online cu Simon Springett, coordonator rezident al Organizaţiei Naţiunilor Unite în Republica Moldova.

La discuţii au participat, de asemenea, reprezentantele rezidente ale UN Women şi PNUD, Dominika Stojanoska şi, respectiv, Dima Al-Khatib.

Principalele subiecte abordate s-au referit la cooperarea Ministerului Apărării cu ONU, precum şi proiectele şi programele realizate în sprijinul reformei sectoriale şi dezvoltării capabilităţilor Armatei Naţionale.

Astfel, ministrul Apărării Victor Gaiciuc a mulţumit organizaţiilor PNUD şi UN Women în Moldova pentru contribuţia la implementarea Proiectului de asistență în Reforma Sectorului de Securitate în Republica Moldova 2018-2020, la achiziţionarea echipamentelor specializate pentru instituţiile medicale şi de comunicaţii ale Ministerului Apărării, implementarea la nivel naţional a Rezoluţiei ONU 1325 „Femeile, Pacea şi Securitatea”, precum şi la organizarea, prin platforma zoom, a Conferinţei ştiinţifico-practice internaţionale „Femeile, Pacea şi Securitatea”: asigurarea securităţii umane, promovarea păcii durabile şi prevenirea conflictelor”, cu ocazia a 20 de ani de la adoptarea Rezoluției respective.

Victor Gaiciuc a apreciat, totodată, sprijinul oferit de ONU în participarea militarilor Armatei Naționale la operațiuni de menținere a păcii sub egida organizaţiei, specificând că începând cu anul 2003, circa 130 de ofiţeri moldoveni, dintre care 10 femei, au fost detaşaţi în misiuni de acest gen în lume.

La rândul lor, oficialii ONU au apreciat progresele înregistrate de instituţia de apărare în cadrul programelor comune de profil şi au reiterat angajamentul organizaţiei de a continua acordarea suportului la implementarea proiectelor iniţiate în sectorul de apărare.

Citește și: Viceprim-ministrul Olga Cebotari a avut o întrevedere cu Ambasadorul Republicii Cehe în Republica Moldova

Total
0
Shares
Total
0
Share