Costa Rica a confiscat 4,3 tone de cocaină, una din cele mai mari capturi din istoria sa

Poliţia din Costa Rica a confiscat duminică 4,3 tone de cocaină provenită din Columbia, a doua cea mai mare captură de droguri din istoria sa şi cea mai mare de anul acesta, au declarat autorităţile locale, relatează Reuters, citat de Agerpres.

Capturile record de cocaină din ultimii ani au provocat temeri că statul Costa Rica, una dintre cele mai stabile naţiuni din America Centrală, a devenit o ţară de tranzit importantă pentru drogurile columbiene cu destinaţia Europa.

Cocaina era transportată într-un container încărcat cu plăci ceramice, aflat la bordul unei nave comerciale care a ajuns în portul Moin din Costa Rica provenind din portul columbian Turbo, a declarat Ministerul Securităţii din Costa Rica.

“Suntem foarte aproape să ajungem la 40 de tone de marijuana şi cocaină confiscate în ţară (până acum în 2021). Sperăm să depăşim cifrele de anul trecut”, a declarat ministrul securităţii Michael Soto într-un comunicat.

Autorităţile din Costa Rica au confiscat aproape 57 de tone de cocaină în 2020, în creştere cu 56% faţă de anul precedent, şi 14,5 tone de marijuana, potrivit Ministerului Securităţii.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share