Alte știri

„Creative Hub” – primul centru naţional al industriilor creative va fi deschis la Chișinău

Pinterest LinkedIn Tumblr

Primul centru național al industriilor creative, „Creative Hub” urmează să-și deschidă porțile la sfârșitul anului viitor. Centrul va fi edificat în curtea blocului de studii al Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice de pe str. 31 August din capitală şi va oferi spațiu pentru activitate liberilor profesioniști, organizațiilor și întreprinderilor din domeniu.

Pentru construirea acestuia a fost semnat un Memorandum de Înțelegere între Proiectul de Competitivitate din Moldova, finanțat de Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și Guvernul Suediei, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, Academia de Muzică Teatru și Arte Plastice (AMTAP) și Asociația Companiilor Creative din Moldova (COR), informează MOLDPRES.

În alocuţiunea sa, Ambasadorul Regatului Suediei în R. Moldova, Signe Burgstaller a menţionat că Centrul Național pentru Industriile Creative, cunoscut și sub denumirea de „Creative Hub” va oferi pentru reprezentanții industriilor creative spațiu în care să se poată dezvolta, astfel încât să devină un punct central pentru antreprenoriatul creativ, care, în consecință, va încuraja creșterea economică. Potrivit oficialului,  industria creativă generează 4% din produsul intern brut în ţările Uniunii Europene şi în Suedia, iar în UE funcţionează peste 300 de hub-uri.

În context, ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Monica Babuc a  menţionat că acest hub creativ,  care va fi construit în centrul istoric al oraşului, va oferi oamenilor creativi noi oportunități de dezvoltare. „Visam să  deschidem un asemenea edificiu la noi, după modelul celor de peste hotare, pentru ca reprezentanții industriilor creative de la noi să-și poată dezvolta start-upurile și să stabilească parteneriate cu oamenii de afaceri din străinătate. Noi vom putea aduce bani în țară prin intermediul acestor industrii creative,” a mai spus Monica Babuc.

„Creative Hub” își propune să devină un motor al inovației, care contribuie la dezvoltarea antreprenoriatului creativ și stimulează schimbul de know-how și de idei. Centrul național al industriilor creative va avea o suprafață de 400 metri pătrați și va funcționa ca o platformă de învățare alternativă, având capacitatea de a pregăti minim 1000 de persoane pe an, oferind totodată asistență pentru companiile din domeniu.

 

loading...

Write A Comment