Cum poate fi fortificată cooperarea pe linia identificării falsurilor în actele de călătorie

Șeful Poliției de Frontieră, Corneliu Groza a avut o întrevedere cu Directorul adjunct al companiei belaruse „Regula”, Igor Zagrebailov. Discuțiile s-au axat pe subiectele privind nivelul de cooperare, domeniile de interes comun în care ar putea colabora instituțiile în viitor, dar și noile produse apărute pe piața internațională, aplicate de autoritățile de frontieră din întreaga lume pentru a identifica falsul în actele de călătorie.

În cadrul ședinței, reprezentantul „Regula” a apreciat gradul înalt de pregătire de care dau dovadă polițiștii de frontieră din Republica Moldova, totodată a venit cu intenția de dotare cu tehnică specială de control a unei săli de studii din cadrul Centrului de Excelență în Securitatea Frontierei.

La rîndul său, domnul Corneliu Groza a mulțumit pentru mențiunea făcută asupra profesionalismului angajaților Poliției de Frontieră, dar și de propunerea de dotare a CESF, asigurând că se vor depune tot efortul în continuare pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale, manifestat prin aplicarea actelor de călătorie false/contrafăcute.

În final, interlocutorii au confirmat disponibilitatea și deschiderea pentru fortificarea colaborării bilaterale, inclusiv susținerea Poliției de Frontieră în evoluția sa pe segmentele de interes comun.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share