Dabija, după ce a fost demisionată din Guvern: ”Îi doresc succes viitorului ministru!”

Lilia Dabija

Lilia Dabija, fostul ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, și-a încheiat mandatul în cadrul Guvernului Republicii Moldova. Anunțul plecării sale a fost făcut printr-un comunicat oficial în care a exprimat recunoștința față de echipa sa și realizările în domeniul infrastructurii.

Veneția și Chișinău, la doar un zbor distanță cu FLYONE

În declarația sa, Dabija a subliniat importanța progresului în diverse sectoare ale activității ministerului, cum ar fi dezvoltarea drumurilor, construcțiile, dezvoltarea regională și locală, precum și infrastructura de apă și sanitație. Aceste domenii de activitate au fost considerate prioritare în cadrul guvernului, având impact direct asupra dezvoltării țării.

”Dragi colegi și prieteni, Funcția mea în calitate de Ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale a luat sfârșit. Nu știu dacă există suficiente cuvinte ca să-mi exprim gratitudinea față de echipa mea, cu care am muncit zi de zi ca să aducem Europa, aici, la noi acasă. Și nu, nu exagerez: am depus efortul ca în toate domeniile noastre de activitate să facem progrese: drumuri, poduri, dezvoltare regională și locală, construcție, apă și sanitație. Nu este un caz că domeniile acestui minister sunt primele din cele 20 de activități ale Guvernului. Îi doresc succes viitorului ministru, care va avea mult de lucru, dar cu o astfel de echipă, nimic nu este imposibil. Vă mulțumesc, dragi prieteni!

Amintim că în această dimineață, în cadrul unui briefing de presă, premierul Dorin Recean a anunțat demisia a trei miniștri: Ana Revenco, Anatolie Topală și Lilia Dabija.

Total
0
Shares
Total
0
Share